
Cum se face ca Arobs distribuie Iphone?
Scandalul iPhone in Romania, Arobs versus I.R.I.SProbabil ati auzit deja de Apple iPhone, telefonul anului 2007, care va debarca in sfarsit in Europa pe data de 9 noiembrie. Se pare ca romanii sunt pentru a mia oara mai norocosi deoarece o firma clujeana, Arobs pune la dispozitie iPhone-uri deblocate la pretul de 600 de euro (plus TVA). O astfel de oferta a atras proteste din partea celor de la I.R.I.S, unic importator al produselor Apple in Romania. S-a adus in discutie chiar si o verificare a ofertei Arobs de catre Apple Europa, in conditiile in care terminalele deblocate ar fi "ilegale".
iPhone in Romania - AROBS
Avem astazi ocazia sa testam unul dintre iPhone-urile oferite de Arobs, in cadrul SIAB 2007 si trebuie sa mentionam ca apreciem initiativa acestora. Practic, compania a achizitionat telefoanele si acum le poate vinde dupa bunul plac, asemenea oricarui alt cumparator, fara a fi blamata pentru acest lucru. De asemenea Arobs ofera o garantie de 24 de luni pentru produsele sale, desi companiile rivale au invocat anularea garantiei pentru iPhone-urile deblocate, practica raspandita in SUA. Tot scandalul care graviteaza in jurul Arobs pare a fi fost initiat de I.R.I.S, evident stanjeniti de faptul ca un concurent neasteptat le poate acapara piata.
Va reamintim ca varianta oficiala de iPhone soseste cu noul firmware, care va va obliga sa folositi un anumit operator (in functie de tara din care il achizitionati). De asemenea, puteti spune adio softurilor third party de vreme ce iPhone-urile updatate nu suporta astfel de aplicatii. In schimb terminalul deblocat pus in vanzare de Arobs profita din plin de toate feature-urile unui telefon decodat. Nu vedem unde este problema. Din moment ce terminalul apartine cuiva (american fiind) si persoana il vinde pe eBay unui cumparator, atunci acesta are toate drepturile asupra sa, inclusiv acela de a-l debloca si de a-l revinde. La urma urmei, iPhone-ul a fost cumparat de la un magazin AT&T si nu se afla in ilegalitate, de vreme ce utilizatorul are drepturi totale asupra sa, cum este si cazul unei...sa zicem proprietati private, unde stapanul poate impusca orice intrus.
Si inca unul:
Apple: Vom investiga modul in care terminalele iPhone au ajuns in RomaniaiPhone a ajuns in Romania gata decodatO firma clujeana vinde deja telefonul, decodat in retelele Vodafone si Orange, la 600 de euro plus TVA.
Arobs Transilvania Software SRL este prima companie din Romania care comercializeaza celebrul telefon mobil iPhone, produs de Apple.
Arobs importa telefoanele din Statele Unite, gata decodate pentru a functiona in retelele Vodafone si Orange. Pretul de vinzare al unui aparat este de 599 de euro plus TVA, comparativ cu 400 de dolari in Statele Unite.
IRIS SA, unicul importator autorizat al produselor Apple pe piata romaneasca, spune ca, din punctul sau de vedere, telefoanele iPhone se vind oficial doar prin canalul Apple.
„Ei le iau din strainatate, de la un furnizor care le decodeaza, si le aduc in Romania sa le vinda. Este o piata libera, deci nu putem comenta actiunile lor“, a declarat Viorel Nastase, direct sales manager in cadrul IRIS.
Reprezentantul IRIS ne-a precizat ca firma a anuntat Apple Europa despre faptul ca Arobs vinde iPhone in Romania si ca asteapta un comunicat oficial din partea lor. „In mod normal, in SUA, iPhone nu se vinde cu softul spart pe canalele oficiale, ci doar prin magazinele Apple si AT&T“, a afirmat Nastase.
Nora Mihalca, assistant manager in cadrul Arobs, ne-a precizat ca momentan firma are doar trei comenzi, insa exista interes din partea publicului si in curind societatea va importa un numar mai mare de telefoane. „Noi momentan nu le avem pe stoc, avem un aparat expus la SIAB, insa urmeaza sa vina un transport mai mare, dar nu stim exact cite vom aduce“, spune Mihalca.
O actualizare software facuta de Apple recent, pentru iPhone, face ca telefoanele care au fost decodate sa se blocheze, devenind inutile, cu nimic mai presus decit o caramida scumpa, si ca toate aplicatiile care au fost instalate, fara sa fie oferite de Apple, sa dispara.
„Exista acest risc. Telefonul merge pe Vodafone si Orange, a fost testat. Probabil ca, atunci cind va veni transportul mai mare, clientilor li se va sugera sa nu faca update-ul“, ne-a precizat Mihalca, intrebata daca Arobs nu se teme ca se vor intoarce clientii cu aparatul blocat daca vor face acea actualizare.
Importatorul oficial Apple in Romania a confirmat acest lucru.
„Este posibil ca telefonul sa se blocheze daca a fost decodat si s-a facut update la soft, Apple a declarat peste tot ca asta se va intimpla. Pe de alta parte, update-ul este optiunea utilizatorului, nu este obligatoriu“, a precizat Viorel Nastase. Conform presei internationale, este pe cale sa fie lansat si un soft care permite ca update-ul Apple sa fie facut fara ca telefonul sa fie blocat.
Multumesc Marian Bordei, ca m-ai avertizat :D